Quantcast
Channel: Grațiela Bădescu – Hydra Society
Viewing all articles
Browse latest Browse all 7

O tragicomedie în patru personaje pe tema infertilității

$
0
0

Print

Duminică, 6 martie 2016 a avut loc premiera spectacolul HUEVOS CONGELADOS, regizat de Anca Maria Colțeanu, după un text de Rucsandra Pop, care îi are în distribuție pe Adriana Titieni, Maria Radu, Grațiela Bădescu și Aron Alexandru Lucian.

“HUEVOS CONGELADOS s-a născut din întâlnirea cu două necunoscute într-un avion care mă ducea de la Miami la Dallas. Aceste doamne și-au pus în poala mea viețile, neliniștile și problemele lor și și-au proiectat asupra mea cea mai mare durere – faptul că nu reușiseră până atunci să aibă copii. Una dintre ele nu mai avea nici o șansă, având peste 50 de ani. Această întâlnire m-a făcut să sap în mine și în propriile neliniști. Eram deja trecută de 35 de ani, n-aveam copil și nici un plan în acest sens. Când am coborât din avionul respectiv știam că am primit în dar o piesă. Mi se pare foarte interesant că această temă mare și grea – infertilitatea – este o temă universală, doar că la noi se discută în șoaptă, în timp ce într-o cultură deschisă, ca cea americană, este un subiect de conversație pe care îl poți aborda până și cu necunoscuți”, a declarat Rucsandra Pop autoarea piesei HUEVOS CONGELADOS.

Până în prezent, spectacolul a avut mai multe lecturi publice și o reprezentare în cadrul Sibiu International Fringe Festival. Spectacolul este co-produs de Hydra Society, teatrul lorgean și Compania de Teatru Become. Afișul spectacolului a fost creat de Greenmind studio și art-directorul Alec Pop.

HUEVOS CONGELADOS abordează un subiect tabu în România – infertilitatea. În timpul unei curse de avion pe ruta Barcelona – București, trei femei încep să discute zgomotos pe chestiuni foarte intime. Deși nu au aceeași vârstă, iar experiențele de viață sunt diferite, cele trei femei află că au trei lucruri în comun: au același nume – Maria, niciuna dintre ele nu are o relație de cuplu sănătoasă și nu au copii, cu toate că își doresc acest lucru.

Numele comun, Spania, singurătatea, despărțirile, dorul de casă sunt motivele care le fac pe două dintre ele să devină prietene intime înainte de decolarea avionului. Ele realizează că sunt suflete pereche și își propun să formeze o coaliție împotriva celei de-a treia femei, o tânără doctorandă în antropologie, dar și împotriva însoțitorului de bord. HUEVOS CONGELADOS punctează prin autenticitatea unui scenariu inspirat din experiența de viață a autorului și stârnește râsul spectatorilor prin naturalețea scriiturii și a jocului actoricesc.

Pe lângă fonduri AFCN, proiectul a fost finanţat și din donații private, strânse în cadrul evenimentului de fundraising ArtParenting, o premieră în lumea teatrului independent din România. Decorul a fost realizat de Adrian Gabor, cu ajutorul contribuţiilor a peste 30 de persoane și a companiei OMA Vision.

detalii despre următoarele reprezentații pe pagina de facebook a spectacolului

https://www.facebook.com/huevoscongelados/



Viewing all articles
Browse latest Browse all 7

Latest Images

Pangarap Quotes

Pangarap Quotes

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

HANGAD

HANGAD

MAKAKAALAM

MAKAKAALAM

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC

Trending Articles


Ang Nobela sa “From Darna to ZsaZsa Zaturnnah: Desire and Fantasy, Essays on...


Lola Bunny para colorear


Dino Rey para colorear


Girasoles para colorear


Dibujos de animales para imprimir


Renos para colorear


Dromedario para colorear


Long Distance Relationship Tagalog Love Quotes


Love Quotes Tagalog


RE: Mutton Pies (mely)





Latest Images

Pangarap Quotes

Pangarap Quotes

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

Vimeo 10.7.0 by Vimeo.com, Inc.

HANGAD

HANGAD

MAKAKAALAM

MAKAKAALAM

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC

Doodle Jump 3.11.30 by Lima Sky LLC